Venerdì, 14 Dicembre 2018

Icoana cea frumoasă se strică

“Dacă o icoană bine realizată de un pictor ar fi găsită de un nepriceput și îndreptată după voia lui, oricine și-ar râde de această lucrare nebunească și mare ar fi necazul și mâhnirea celui ce a pictat-o. Așijderea se întâmplă și cu acele femei care își sulimenesc și își înfrumusețează fețele lor cu farduri. Dumnezeul și Ziditorul nostru, ca un înțelept Zugrav, așa cum fiecărui om i-a întocmit o alcătuire a trupului și a sufletului, tot așa îi dăruiește fiecăruia și înfățișarea chipului. Dar dacă oamenii își sulimenesc și își înfrumusețează chipurile lor, preschimbă și strică lucrul sfintelor Sale mâini și supun inimile tinere la sminteli; așa cum lui Dumnezeu Însuși,  Ziditorului lor, îi pricinuiesc mâhnire, tot astfel se vor supune batjocurii oamenilor cu bună judecată, sau mai degrabă vor fi socotiți vrednici de plâns. Iată unde duce înfrumusețarea chipurilor femeiești!  Lucrarea lui Dumnezeu, ca și cum nu ar fi fost făcută bine – ceea ce este înfricoșător a cugeta și a grăi - este preschimbată de asemenea femei lipsite de bunăcuviință. Iar în trupurile tinere și aprinse, patima desfrânării se dezlănțuie încă și mai mult. Iar aceasta o fac cele care Îl mărturisesc pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit și dat morții pentru păcatele noastre! O, înșelare! O, viclenie diavolească! O, cât s-a înmulțit vicleșugul duhului celui rău! Mare armă a diavolului este o asemenea înfrumusețare a feței.  Prin ce ar putea prinde mai repede inima omului, decât prin această mreajă a lui? Prin nimic nu luptă mai mult pecreștin decât prin această armă a desfrânării care aprinde trupul, mai cu seamă la cei tineri; dar iată că cele fără de rușine mai pun și singure lemne pe foc. Vai lor, că adaugă foc peste foc! Cum nu le este rușine unor asemenea femei să se arate în lume! Spune, te rog, pentru ce ieși în lume cu o asemenea înfățișare? Ca să te arăți? Cu adevărat ca să te arăți pe tine însăți și să arăți ce se ascunde în inima ta. Oamenii te văd, dar unii se feresc de tine ca de o sperietoare; alții își întorc ochii spre tine, încep să tânjească și nasc nelegiuirea (vezi Psalm 7: 15). Asemenea femei își fac rău și loruși, iar aproapelui îi aduc o mare vătămare atunci când vin așa la mese și la alte întâlniri; dar mult mai rău și mai mare vătămare își fac lor pentru că îndrăznesc să intre cu o asemenea necuviință și în sfintele biserici, unde se propovăduiește cuvântul lui Dumnezeu, unde se slavoslovește numele cel sfânt al Lui și se înalță rugăciunea cea obștească, unde credincioșii se împărtășesc cu Sfintele și Înfricoșătoarele Taine și unde Însuși Dumnezeu stă de față în chip nevăzut. Dacă cineva ar întreba-o: „De ce ai venit în acest sfânt și sfințit lăcaș?” și i s-ar răspunde: „Să mă rog lui Dumnezeu”, atunci ar trebui să-i spună aceleia spre vădire: „Cu astfel de podoabe vii la rugăciune? La rugăciune ne apropiem de Dumnezeu, stăm înaintea feței Lui și Îl chemăm, cerem mila de la El – ce nevoie este aici de asemenea farduri și podoabe? Una o spui cu vorbele și alta o dovedesc podoabele și înfrumusețarea ta. Tu ai venit să te rogi lui Dumnezeu, dar altceva înseamnă înfrumusețarea ta. Adevărata frumusețe a celui ce se roagă este tânguirea, lacrimile, plângerea, plecarea genunchilor, iar nu înfrumusețarea trupului și a feței. Dacă vei plânge și te vei tângui, portul tău te va vădi și îți va arăta fățărnicia, căci vii în astfel de podoabe ca să te arăți pe tine, iar nu ca să te rogi. Ia aminte, pentru ce și unde vii cu o așa împodobire, ca să nu pleci cu cele mai cumplite păcate. „Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu” (Fac. 28: 17). Teme-te să vii cu o inima plină de necurăție în locul cel sfânt și înfricoșător și, ispitindu-i și pe alții, să faci din biserica lui Dumnezeu loc de necinste ca nu cumva să cunoști judecata lui Dumnezeu asupra ta. Dacă te vei cerceta pe tine însăți, atunci te vei căi mai pe urmă și vei regreta că te-ai înfrumusețat cu asemenea farduri și că ai intrat așa împodobită nu doar în sfintele biserici, ci în oricare alte locuri – ceea ce îți doresc din inimă.

„Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau, odinioară , și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbațilorlor, precum Sara asculta de Avraam și-l numea pe el domn” (I Petru 3: 3-6). „Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (I Tim. 2: 9-10).

Sf. Ierarh Tihon de Zadonsk