Venerdì, 14 Dicembre 2018

Există libertate fără moralitate?

 

Azi, ştiinţa se ocupă de eliminarea inhibiţiilor morale; mass-media, de transformarea fărădelegilor în fapte comune de viaţă, iar statistica măsoară gradul de libertate al unei naţiuni după gradul de absorbţie a noilor fărădelegi, dezincriminate moral de ştiinţă şi, existenţial, de presă. Iar politica desăvârşeşte procesul, transformând, prin legislaţie, nebunia în normalitate...

 

„Se verifică mereu, de-a lungul istoriei, câtă dreptate a avut marele jurist francez Maurice Hauriou, când a scris: dacă este alungată morala, alungată va fi şi libertatea. Cuvintele acestea s-ar cuveni să le fie de învăţătură tinerilor care poate că nu înţeleg de ce desfrâul şi dezordinea sunt potrivnice libertăţii şi de ce morala e o condiţie esenţială a existenţei ei.” (N. STEINHARDT)

„Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale!” (Psalmi 118, 9-12)

Cei care au citit puţină istorie ştiu că pierderea libertăţii a fost întotdeauna rezultatul unei imoralităţi devenită colectivă. În Sodoma şi Gomora nu erau nici măcar cinci oameni drepţi, depravarea homosexuală ajunsese un asemenea fenomen de masă încât violul homosexual devenise legea locului; este punctul maxim al decadenţei, căruia îi urmează, inevitabil, extincţia.

Toate înrobirile evreilor au fost precedate de voci profetice, prevenitoare, care încercau, ultimativ, să aducă poporul la realitate. Căci fărădelegea este uşa ficţiunii nevrotice. Iar profeţii trimişi pentru a întoarce ţara din nebunia spre care se îndrepta au fost precedaţi de Lege, ale cărei prescripţii aveau rolul de păstra mintea omului între graniţele lumii reale şi de a tăia din rădăcină orice lăstar de imoralitate şi, implicit, de demenţă. Atâta vreme cât ţinea Legea, poporul era integru şi atâta vreme cât era integru, era liber. Iar când, tolerând abaterea unei persoane, declanşau molima imoralităţii colective, erau cuceriţi şi înrobiţi de un alt neam. Prin durerile robiei, Dumnezeu punea punct halucinaţiei colective a idolatriei şi trezea în popor setea de libertate. Iar setea de libertate motiva memoria şi voinţa morală.

O femeie ce comitea adulter era pedepsită cu moartea pentru că fărădelegea ei ameninţa starea morală a întregului popor. Şi prin aceasta libertatea lui. Azi s-a pierdut aprope cu totul simţul acesta al responsabilităţii morale faţă de comunitate. Trăim în amăgirea modernă că, atâta vreme cât nu ating fizic pe altcineva, păcatele fiecăruia nu au decât un efect particular, izolat. Legea lui Dumnezeu însă stipulează cât se poate de concret, fără echivoc: o persoană care nu-şi tratează păcatul, devine agent de contaminare morală pentru restul comunităţii ŞI PRIN ACESTA DE SUBMINARE A LIBERTĂŢII EI. Grav este că acest simţ ni l-am pierdut şi noi, creştinii. Şi asta odată cu eliminarea obiectivului moral al duhovniciei noastre.

Multor oameni civilizaţi de azi le repugnă duritatea Legii. Şi multor oameni „duhovniceşti” Legea le pare primitivă şi depăşită. Însă plata pentru adulter este şi azi moartea. Şi aceasta, în primul rând, ca moarte lăuntrică: omul care păcătuieşte pierde simţul realităţii, pierde viaţa reală în detrimentul ficţiunii specifice patimii care îl stăpâneşte. De aceea Iisus n-a făcut desfiinţat Legea morală, ci i-a extins sfera de judecată şi osândă, şi în lumea lăuntrică.

Aceasta se vede şi din cuvântul pe care îl spune fariseilor şi cărturarilor care au venit cu femeia prinsă în adulter: „Da, Legea e dreaptă, sfântă şi duhovnicească, şi trebuie aplicată celui care a păcătuit. Eu am scris-o, cu degetul meu, pe Sinai, Eu o scriu acum cu degetul meu în ţărâna de sub tălpile voastre. Pentru că şi ţărâna pe care staţi, vă ţine datorită legii pe care i-am pus-o Eu. Dar, ia uitaţi-vă puţin înlăuntrul vostru: nu-i aşa că şi acolo se ascunde o femeie adulteră, adică sufletul vostru? Nu-i aşa că şi voi ar trebui să fiţi ucişi cu pietre? Iar dacă în acest fel stau lucrurile, nu-i aşa că şi voi aveţi nevoie de milă? Şi dacă voi aveţi nevoie de milă ca să trăiţi, oare nu acelaşi drept îl are şi această femeie? Iată, Eu o iert. Dar iertarea Mea nu ocoleşte Legea. Eu o iert luând asupra Mea pedeapsa care i se cuvine pentru păcatul ei. Voi muri în locul ei pe Golgota pentru acest păcat al ei şi pentru ale voastre, ale tuturor. Legea e dreaptă şi sfântă dar numai cel fără păcat se poate bucura de ea.... Dar cum puteţi ajunge voi oameni fără păcat ca să vă bucuraţi de Legea lui Dumnezeu? Căci acum, ca oameni păcătoşi, vă puteţi bucura numai de fărădelege: femeia acesta, de curvie, iar voi, fariseii şi cărturarii care aţi venit să mă ispitiţi, de iscusinţa vicleniei voastre. Puteţi deveni sfinţi numai prin harul morţii Mele pentru păcatul vostru şi al Învierii Mele pentru îndreptarea voastră, la care vă veţi face părtaşi prin Sfintele Taine ale Bisericii Mele.”

Legea lui Dumnezeu reprezintă realitatea. Iar Uşa realităţii este Hristos. Prin ea, însă, înainte de ajunge în Cer, ajungem mai întâi, unul lângă celălalt....Nu poate fi liber decât un popor care acceptă să fie moral. Altfel libertatea lui este imaginară. O astfel de libertate este cea care ni se propune astăzi şi nu întâmplător, această libertate nu-i altceva decât o imoralitate fără frontiere, o fărădelege eliberată de toate inhibiţiile morale, de toate reminescenţele umanităţii definite de Legea lui Dumnezeu. Accesul la libertatea reală a fost închis odată cu descreştinarea lumii. Fără Hristos nu mai există acces la moralitate. Iar dacă uşa spre moralitate îmi este blocată de păcat şi împotriva păcatului fără Hristos nu pot nimic, atunci singura uşă pe care o pot forţa rămâne cea a simţului moral. Dar odată cu distrugerea simţului moral observăm că dispare şi simţul realităţii...

Azi, ştiinţa se ocupă de eliminarea inhibiţiilor morale; mass-media, de transformarea fărădelegilor în fapte comune de viaţă, iar statistica măsoară gradul de libertate al unei naţiuni după gradul de absorbţie a noilor fărădelegi, dezincriminate moral de ştiinţă şi, existenţial, de presă. Iar politica desăvârşeşte procesul, transformând, prin legislaţie, nebunia în normalitate... Poate că lumea de mâine nu va fi cea a violului homosexual obligatoriu, dar cu siguranţă va fi cea a exilării tuturor în imaginar, într-una din ficţiunile create de Statul totalitar global... Aşa eşti livrat, fără dureri, celei mai ieftine forme de încarcerare: propriul egoism.

Singura şansă de întoarcere la realitate, adică de mântuire a acestui neam, este un creştinism al tinerilor care ştiu Legea şi vor să o împlinească urmându-L pe Hristos. Căci fără viaţă morală, creştinismul rămâne una din ficţiunile „legale”, în care să fie internaţi cei cu înclinaţii religioase...

 

Marius Iordăchioaia