Venerdì, 14 Dicembre 2018

Despre milostenie

 

Cum putem înţelege cuvintele „Mai fericit este a da decât a lua“, într-o lume mai pragmatică în cele materiale?

Cuvintele au fost rostite de Sfântul Apostol Pavel undeva în Milet, spunând că sunt vorbele Mântuitorului. Prin acestea, Sfântul Pavel face referire şi la propria sa viaţă, rugându-i pe cei din Efes să-şi aducă aminte de felul în care el însuşi şi-a purtat de grijă lui şi celor care erau cu el prin muncă. Apostolul îi sfătuieşte apoi să poarte de grijă unii altora şi să aibă milă de cei săraci. Însuşi Mântuitorul îndeamnă, în repetate rânduri, la milostenie şi la dărnicie. Legat de pragmatism, trebuie menţionat că acesta nu exclude milostenia. Chiar dimpotrivă, s-ar putea spune că eşti pragmatic atunci când îţi agoniseşti prin milostenie untdelemnul cel bun pentru candela sufletului. Chiar şi într-o vreme în care materialul egoist pare să domine, a face milostenie nu înseamnă altceva decât a împlini cuvintele Mântuitorului şi a continua opera binefăcătoare a lui Dumnezeu faţă de omenire. 

Consideraţi că am devenit mai egoişti din cauza crizei? Sau nu mai suntem atenţi la problemele celorlalţi pentru că avem noi înşine prea multe?

Criza despre care se tot vorbeşte în ultima perioadă este percepută ca o criză materială în momentul în care există o criză duhovnicească, existând tendinţa de a pune mai mult accent pe partea materială şi de a cultiva o anumită doză de egoism. Însă, un creştin adevărat depăşeşte orice vreme şi orice stare economică, trebuind să fie mereu atent la nevoile semenului său. 

Cum îl putem face pe omul de astăzi să se identifice cu problema celuilalt şi să trăiască marea iubire de semeni propovăduită de Hristos?

Îmi vine în minte un episod din Vechiul Testament, în care regele Nabucodonosor a avut un vis şi i-a chemat pe toţi învăţaţii Babilonului să i-l tâlcuiască, dar acest lucru a fost reuşit doar de prorocul Daniel. Acesta tâlcuieşte că împăratul este asemenea copacului celui mare din vis, la umbra căruia de adăpostesc toate vieţuitoarele pământului. După ce copacul începe să decadă, cei ce se adăpostau sub el încep să plece spre alte locuri, prevestind sfârşitul imperiului lui Nabucodonosor. Ceea ce este important de menţionat aici este faptul că Daniel îl atenţionează pe împărat că doar prin milostenie şi prin facerea de bine va putea păstra ceea ce a dobândit. De aici înţelegem că în orice situaţie socială am ajunge, doar prin grija faţă de ceilalţi putem păstra ceea ce avem. De aceea, noi trebuie să fim conştienţi că bunurile materiale sunt vremelnic în administrarea noastră, iar printr-o renunţare la acestea putem agonisi ceva veşnic, în împărăţia cerurilor. Aşadar, doar prin milostenie omul poate să păstreze pentru viaţa de dincolo ceea ce i se pare că are aici, pe pământ.     

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că bogat nu e cel care adună, ci cel care are nevoi puţine şi îşi simplifică viaţa. Dacă munceşti mai mult ca să ai mai mult, poate însemna că eşti lacom?

Mântuitorul ne spune că la Dreapta Judecată vor fi despărţiţi cei buni de cei răi pe principiul milosteniei şi al dragostei faţă de aproapele. Însă, în debutul capitolului se istoriseşte şi pilda talanţilor, care aduce în discuţie un îndemn direct la lucrare şi chiar la agonisire. Astfel, înţelegem că nu dorinţa de a agonisi este cea condamnabilă, ci imposibilitatea de a dărui ceea ce am agonisit. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la bogăţia celui care deşi are mult, consideră întotdeauna că are puţin şi nu reuşeşte să dăruiască din ceea ce are, dar îl vede mai bogat pe cel care are mai puţin, însă consideră că are mereu de unde să ofere. Aşadar, îndemnul nu este la lene, ci la muncă şi la osteneală deoarece pentru a putea face milostenie trebuie să ai, pe lângă disponibilitate, şi posibilităţi materiale. Dacă nu trece prin suflet, milostenia este act caritabil.

Vorbind despre cerşetori, credeţi că îi ajutăm cu adevărat prin bănuţul pe care noi îl oferim?

Societatea şi mass-media ne arată uneori că nu toţi cerşetorii sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru în scop propriu. Însă, Mântuitorul ne spune că nu putem să ne transformăm în judecătorii celorlalţi. Şi aici cred că libertatea fiecărui om în parte de a dărui în momentul în care se constată lipsurile cuiva poate să ne ofere răspunsul la întrebarea despre eficacitatea ajutorului. Cred că şi bănuţul ajută, dar şi discernământul ajută. Părintele Paisie Aghioritul, primind o întrebare asemănătoare, a răspuns că pentru cei care nu eşti convins că merită osteneala ta, oferă-le mai puţin, dar nu-i întoarce nemiluiţi. 

Frumoasă pildă despre milostenie

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să… fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Sf. Ioan Gură de Aur: Nu înceta să faci milostenie, atâta timp cât vor exista oameni săraci!

Unii spun: „Nu pot să fac milostenie. Am mulţi copii şi vreau să le las lor averea”. Dacă-i aşa, atunci vrei să-ţi laşi copiii săraci. Pentru că dacă dai tot ce ai copiilor tăi, este sigur că nu vor folosi cum trebuie sau vor împrăştia ce au primit. Pe când dacă Îl faci şi pe Domnul moştenitorul tău, atunci le laşi copiilor comoară nestricată. Vrei, aşadar, ca fiii tăi să fie bogaţi? Atunci lasă-le ca moştenire bunăvoinţa lui Dumnezeu. Căci El, dacă te vede că eşti milostiv faţă de semenul tău, va deschide pentru copiii pe care îi laşi în urmă comorile Sale nesfârşite. Vrei să te iubească Dumnezeu? Atunci fă-L datornicul tău, împrumutându-I cele ce dai săracilor. Nu încredinţa oamenilor păzirea şi înmulţirea banilor tăi. Hristos este gata nu numai să îi primească şi să îi păstreze, dar şi să-i înmulţească şi să ţi-i întoarcă înapoi cu dobândă multă. Din mâinile lui Hristos nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă. Aşadar, dă-I Lui banii, ca să ţi-i înapoieze atunci când nu vor mai exista bogaţi şi săraci, puternici şi slabi, cămătari şi datornici. Dă banii lui Hristos, pentru că sunt ai Lui, nu ai tăi. Dă banii lui Hristos, căci mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35). Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta;  când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească.

În Faptele Apostolilor ni se povesteşte un fapt grăitor legat de milostenia creştină. Într-o zi, la ora trei după-amiază, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan au urcat împreună la templu ca să se roage. La poarta templului şedea un şchiop din naştere, care cerşea. Cum s-au apropiat Apostolii, omul acela i-a rugat să-l miluiască. Atunci, Petru i-a spus: Priveşte la noi. Bietul olog îi privea cu atenţie. După felul cum arătau cei doi, se vedea limpede că erau săraci. Şi atunci, ce au făcut ei? Credeţi că l-au lăsat pe omul acela nemiluit? Nu. I-au dat ceva fără asemănare mai de preţ decât banii, căci Petru i-a spus: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! Şi luându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Atunci, ologul a stat în picioare şi a început să meargă (Fapte 3, 1-8). Vezi, aşadar, că cel care este sărac de bani, poate oferi alte daruri. Şi noi, dacă nu avem bani, să dăm săracilor dragoste, mângâiere, rugăciune şi ce se mai află în inima noastră milostivă. Pentru că şi aceasta tot milostenie se cheamă.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire!”

Pr. Dr. Marcel Cojocaru, www.ziarullumina.ro